camera miroasea a timp ce se respira singur
și a clipe putrezite
undeva între un oftat și o ușă trântită.
visele atârnau de unghiile pe care ni le-am smuls
și cădeau lipindu-se de sângele
unor inimi aruncate pe jos
care continuau să bată
în praful ce ne îmbrățișa.
ai intrat în cameră
cu ploaia pe umeri, pe gene,
pe suflet.
și te iubeam așa, putred și cu inima scoasă.
e fain sa faci dragoste
acolo unde se adună inimile uzate,
căci ele încă bat
și nu te iubeam doar cu o inimă,
ci cu zeci, sute, mii, milioane de inimi
din care sângele țâșnea ca lava
unui vulcan ce erupe
de prea multă sete
de trupuri
și carne
și suflete.
lasă-mă să te îngrop, iubite
lângă mine.
aceste cuvinte ieșite cu o puternică erupție de lavă umană
RăspundețiȘtergeredirect din inima ta, din mijlocul ființei tale,
au rupt rutina din mansarda mea
așa cum pocnetul oaselor rupe liniștea într-un mod brutal.
Când murim, putrezim, ne rămân numai oasele,
părțile noastre cele mai reci.
ele ne înrudesc cu regnul mineral,
cu pietrele. Scandalos!
în carne stă tot spiritul nostru,
în sânge toată căldura sufletească.
din inimă pleacă toată dragostea,
putrezim dacă nu iubim.
să ne iubim deci clipă de clipă, dând curs atracției firești
să ne iubim prin mansarde în zile cu ploi reci.
să ne iubim în apa mării mângâiați de soare,
de razele lui calde.
să ne iubim în taină când cineva ne interzice.
să ne iubim în ritmul dictat de sângele care ne accelerează prin vene.
să ne iubim ca și cum fiecare celulă a noastră ar fi o inimă care bate tare.
să ne iubim ca să-i facem în ciudă morții