am stat ore în şir să privesc marea.
i-am simţit sufletul duhnind a sare şi scoici sparte. a nisip ud călcat de şlapi ieftini. a alge. a lemn umflat de apă. a dimineaţă.
am cunoscut parfumul iubitei mele de la câţiva kilometri buni.
în mine a intrat toată când, desculţă fiind, am alergat să îi sărut nisipurile, să o cuprind în braţe. am auzit-o strigându-mă pe nume. mă aştepta. cine ştie de când.
ești genială, sper să mai scrii..îmi pare rău că scrii așa de rar.
RăspundețiȘtergeredoamne, cat de frumos poti sa scrii - de ce te-ai oprit?
RăspundețiȘtergereRosaline, câteodată viaţa nu e cum o vrem noi să fie... Se întâmplă lucruri şi, dintr-o dată, nu mai poţi face ce făceai înainte...
Ștergere